ianache radu.jpg

Abordare multidicsciplinară - Tratament personalizat

Consultanță, tratament neurochirurgical în afecțiunile cerebrale / spinale. Intervenții minim invazive. Recuperare rapidă.

Sunt Dr. Radu-Marius Ianache, medic specialist neurochirurg, cu o reală pasiune pentru interacțiunea umană și cu o preocupare constantă pentru înțelegerea și integrarea celor mai noi progrese medicale în practica clinică. Cunoștințele acumulate și experiența dobândită în tratamente conservatoare și chirurgicale le pun cu responsabilitate în slujba pacienților, având ca obiectiv o evaluare corectă, un diagnostic precis și o abordare terapeutică personalizată pentru fiecare caz.

Interesul meu este orientat în mod deosebit către patologiile neurochirurgicale, cu un accent special pe afecțiunile coloanei vertebrale. Sunt specializat în microchirurgie spinală și tehnici minim-invazive, inclusiv proceduri percutane și endoscopice spinale. Endoscopia spinală reprezintă o metodă chirurgicală modernă, de top, care permite accesul direct la leziuni printr-o incizie minimă la nivelul pielii, urmând cel mai scurt și atraumatic traseu până la zona afectată. Această tehnică permite tratarea eficientă a majorității afecțiunilor degenerative ale coloanei (hernii de disc, stenoze de canal vertebral, etc.), oferind pacienților o recuperare rapidă, reintegrare promptă în activitățile cotidiene, disconfort redus și un risc minim de complicații.

Lucrez îndeaproape cu alți specialiști din domeniul medical, comunic deschis cu pacienții și echipa medicală și integrez empatia, profesionalismul și spiritul de echipă în practica mea zilnică. Sunt implicat activ în formarea profesională continuă, participând la congrese, workshop-uri și cursuri hands-on internaționale, pentru a oferi pacienților tratamente actuale, sigure și adaptate fiecărui caz în parte.


Arii de expertiză:

  • Endoscopie spinală: tehnici moderne de acces minim invaziv în chirurgia coloanei vertebrale.

  • Microchirurgie spinală: intervenții de precizie pentru compresii medulare, hernii de disc și instabilități vertebrale.

  • Chirurgie spinală minim-invazivă: utilizarea tehnicilor percutane în tratamentul patologiilor degenerative, traumatice și tumorale ale coloanei.

  • Evaluarea și tratamentul herniilor de disc lombare și cervicale, canal lombar îngust și spondilolistezis.

  • Abord personalizat în funcție de patologia pacientului, utilizând strategii moderne și protocoale validate internațional.


Competențe și aptitudini:

  • Lucru în echipe multidisciplinare, cu o bună integrare pe paliere chirurgicale și terapeutice.

  • Adaptabilitate la noile cerințe ale neurochirurgiei moderne prin formare profesională continuă.

  • Comunicare eficientă cu pacientul: explicarea clară și accesibilă a procedurilor neurochirurgicale, facilitând înțelegerea și complianța pacientului la tratament.

La NeuroHope, sub coordonarea Dr. Radu-Marius Ianache și a echipei dedicate de neurochirurgi, oferim soluții moderne și minim-invazive pentru tratamentul afecțiunilor coloanei vertebrale și al patologiilor neurochirurgicale complexe. Ne bazăm pe tehnologie de ultimă generație, protocoale validate internațional și o abordare centrată pe pacient.

Servicii oferite:

  • Consultații de neurochirurgie – Evaluări clinice și imagistice detaliate pentru afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic

  • Intervenții minim-invazive spinale – Tehnici percutane ghidate, cu recuperare rapidă și reducerea disconfortului postoperator

  • Chirurgie endoscopică și microchirurgicală – Intervenții de precizie pentru hernii de disc, tumori spinale și patologie degenerativă

  • Evaluare postoperatorie și monitorizare – Planuri personalizate pentru recuperare funcțională completă

  • Abordare multidisciplinară – Colaborare strânsă cu specialiști în neurologie, recuperare, ATI și imagistică medicală

Scroll to Top