Tuberculoza extrapulmonară reprezintă formele de infecție cu Mycobacterium tuberculosis care afectează organe și țesuturi situate în afara plămânilor. Deși tuberculoza pulmonară este cea mai cunoscută formă, aproximativ 15-20% dintre cazuri, și chiar mai mult la pacienții imunodeprimați, implică alte locații.

Această varietate de prezentări clinice poate complica diagnosticul, necesitând o atenție sporită din partea clinicianului.

Formele principale

Tuberculoza extrapulmonară poate afecta practic orice organ, dar cele mai frecvente localizări includ:

🔹 Tuberculoza ganglionară (limfadenită tuberculoasă)

• Cea mai frecventă formă extrapulmonară.

• Afectează ganglionii limfatici, în special cervicali.

• Se manifestă prin creșterea în volum nedureroasă a ganglionilor, care poate evolua spre fistulizare.

🔹 Tuberculoza pleurală

• Implică pleura (membrana care înconjoară plămânii).

• Se manifestă prin acumulare de lichid pleural (revărsat pleural) cauzând durere toracică, tuse și dispnee.

🔹 Tuberculoza osteoarticulară

• Afectează oasele și articulațiile, în special coloana vertebrală (boala Pott).

• Simptomele includ dureri osoase sau articulare persistente și deformări ale structurilor afectate.

🔹 Tuberculoza genito-urinară

• Implică rinichii, ureterele, vezica urinară și organele genitale.

• Se manifestă prin disurie, hematurie, dureri lombare sau infertilitate.

🔹 Tuberculoza meningeală

• Formă gravă ce afectează meningele (învelișurile creierului și măduvei spinării).

• Se prezintă cu cefalee severă, febră, tulburări de conștiență și semne neurologice.

🔹 Tuberculoza peritoneală și abdominală

• Implică peritoneul sau organele abdominale.

• Simptome: dureri abdominale, ascită, pierdere ponderală.

Cine este la risc?

Tuberculoza extrapulmonară apare mai frecvent la:

• Persoane cu infecție HIV sau alte cauze de imunodepresie.

• Pacienți sub tratamente imunosupresoare (ex: terapie biologică anti-TNF).

• Vârstnici.

• Persoane provenite din zone endemice sau cu expunere crescută.

Diagnostic

Diagnosticul tuberculozei extrapulmonare este adesea o provocare, datorită simptomelor nespecifice și diversității prezentărilor clinice. O evaluare atentă, combinată cu investigații paraclinice specifice, este esențială pentru confirmare.

🔹 Suspiciunea clinică

Tuberculoza extrapulmonară trebuie suspectată la pacienții care prezintă:

• Tumefacții ganglionare persistente

• Lichid pleural sau ascită de etiologie necunoscută

• Durere osteoarticulară cronică fără cauză evidentă

• Semne neurologice progresive (în cazul meningitei)

• Simptome urinare sau genitale atipice

Contextul epidemiologic (zone endemice, imunosupresie, istoric personal de TB) consolidează suspiciunea.

🔹 Investigații imagistice

• Radiografie toracică: utilă pentru detectarea afectării pulmonare asociate.

• CT/IRM: indispensabile pentru evaluarea afectării ganglionare, osoase, meningeale sau abdominale.

• Ecografie abdominală: poate evidenția ascită sau mase ganglionare intraabdominale.

🔹 Confirmare microbiologică și histopatologică

• Puncție și biopsie: recoltarea de material biologic (lichid, țesut) este crucială pentru analiză.

• Examen bacteriologic:

  • Baciloscopia directă pentru identificarea bacililor acido-rezistenți.

  • Cultura pe medii specifice pentru izolarea Mycobacterium tuberculosis (deși necesită timp îndelungat).

• Teste moleculare rapide (ex: GeneXpert MTB/RIF):

  • Detectează ADN-ul bacilului și rezistența la rifampicină în câteva ore.

🔹 Teste imunologice adiționale

• Test tuberculinic (IDR la tuberculină / PPD):

  • Poate fi pozitiv în infecția latentă sau activă, dar nu diferențiază între ele.

• Teste de eliberare a interferonului gamma (IGRA):

  • Utilizate mai ales la persoanele vaccinate cu BCG.

Provocări în diagnostic

• Diagnostic întârziat din cauza simptomelor nespecifice.

• Negativitatea bacteriologică în formele pauci-bacilare.

• Necesitatea unor investigații invazive pentru obținerea probelor adecvate.

Un diagnostic rapid și corect este esențial pentru inițierea promptă a tratamentului și prevenirea complicațiilor grave.

Tratament

Tuberculoza extrapulmonară se tratează, în esență, prin aceleași principii terapeutice ca și tuberculoza pulmonară. Totuși, durata tratamentului și schemele terapeutice pot varia în funcție de severitatea și localizarea infecției.

🔹 Schema standard de tratament

• Faza intensivă (primele 2 luni):

  • Combinație de patru medicamente: izoniazidă, rifampicină, pirazinamidă și etambutol.

• Faza de continuare (următoarele 4 luni):

  • Combinație de două medicamente: izoniazidă și rifampicină.

Această schemă standard de 6 luni se aplică majorității cazurilor de tuberculoză extrapulmonară necomplicată.

🔹 Extinderea tratamentului

În anumite forme extrapulmonare, se recomandă prelungirea tratamentului până la 9-12 luni, cum ar fi:

• Tuberculoza meningeală

• Tuberculoza osoasă (boala Pott)

• Tuberculoza diseminată severă

Durata prelungită are ca scop reducerea riscului de recidivă și prevenirea complicațiilor neurologice sau ortopedice grave.

🔹 Supravegherea tratamentului

• Monitorizare clinică periodică (simptome, semne de toxicitate medicamentoasă).

• Analize de sânge (funcție hepatică, funcție renală, hemoleucogramă).

• Evaluări imagistice pentru urmărirea răspunsului la tratament (CT, IRM).

• Directly Observed Therapy (DOT):

  • Se recomandă în special pentru pacienții cu aderență redusă la tratament.

  • Un cadru medical administrează și supraveghează fiecare doză.

Prevenirea recidivelor și complicațiilor

• Respectarea întregii durate a tratamentului este esențială.

• Identificarea și tratarea precoce a efectelor adverse pentru a evita abandonarea terapiei.

• Urmărirea atentă a pacienților cu factori de risc crescut (HIV, imunosupresie).

Prin aplicarea corectă a tratamentului și monitorizării, prognosticul tuberculozei extrapulmonare poate fi excelent.